În România, orice persoană are posibilitatea legală de a contribui la sistemul public de pensii prin încheierea unui contract de asigurare socială. Acesta poate fi folosit pentru completarea stagiului de cotizare sau, după caz, pentru majorarea valorii venitului asigurat luat în calcul la stabilirea pensiei.

Asigurarea facultativă, reglementată prin Legea nr. 360/2023, poate reprezenta o opțiune importantă pentru persoanele care doresc să-și completeze stagiul de cotizare sau să își îmbunătățească situația contributivă în vederea obținerii pensiei.

Persoanele interesate de completarea stagiului de cotizare în vederea obținerii pensiei pot încheia un contract de asigurare socială facultativă cu Casa Teritorială de Pensii. În cadrul acestui contract se menționează perioada pentru care se achită contribuția, aceasta putând fi cuprinsă între o lună și maximum 6 ani, în funcție de necesitățile fiecărei persoane, până la data ieșirii la pensie.

Conform legislației în vigoare, contribuția lunară minimă se calculează prin aplicarea unui procent de 25% asupra salariului minim brut pe economie, stabilit pentru anul 2025 la 4.050 lei. Astfel, suma lunară minimă ce trebuie achitată este de 1.012,50 lei, echivalentul a 12.150 lei pentru un an de stagiu de cotizare, scrie Digi24.

Totodată, persoanele care doresc pot opta pentru plata unei contribuții mai mari decât cea minima (de 25%), în funcție de propriile opțiuni sau obiective privind cuantumul pensiei viitoare. Acest aspect se stabilește prin contractul de asigurare încheiat cu Casa de Pensii.

Cât este stagiul minim de cotizare contributiv

Pensia pentru limită de vârstă Pensia pentru limită de vârstă se cuvine persoanelor care îndeplinesc, cumulativ, la data pensionării, condiţiile privind vârsta standard de pensionare şi stagiul minim de cotizare contributiv prevăzute de lege.

Persoanele asigurate în sistemul public de pensii care îndeplinesc condiţiile privind vârsta standard de pensionare şi stagiul minim de cotizare contributiv pot opta între acordarea pensiei pentru limită de vârstă şi continuarea activităţii, cu acordul anual al angajatorului, până la împlinirea vârstei de 70 de ani.

Opțiunea între acordarea pensiei pentru limită de vârstă şi continuarea activităţii, până la împlinirea vârstei de 70 de ani, nu este aplicabilă persoanelor care:

  • au îndeplinit condiţiile de vârstă standard de pensionare şi stagiu minim de cotizare/stagiu minim de cotizare contributiv anterior datei de 1 ianuarie 2024;
  • s-au pensionat anterior datei de 1 ianuarie 2024;

  • se pensionează după data de 1 ianuarie 2024, cu reducerea vârstei standard de pensionare, conform legii;
  • își continuă activitatea în baza unui alt contract individual de muncă/raport de serviciu, ulterior înscrierii la pensie pentru limită de vârstă, la vârsta standard de pensionare.

Vârsta standard de pensionare este de 65 de ani atât pentru bărbaţi, cât şi pentru femei. Atingerea acestei vârste se realizează prin creşterea vârstelor standard de pensionare, conform eşalonării prevăzute în anexa nr. 5 la lege.

Stagiul minim de cotizare contributiv este de 15 ani, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi. Stagiul complet de cotizare contributiv este de 35 de ani, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi.