Tânărul de 17 ani, din comuna Coțușca, internat la Iași după ce s-a înecat în apele râului Volovăț, a murit pe patul de spital, anunță apropiații acestuia.

Incidentul care i-a adus sfârșitul s-a petrecut pe 13 iulie, pe raza localității Puțureni. Băiatul a intrat în apă și nu a mai reușit să ajungă la mal. Au fost chemați în ajutor pompierii, însă intervenția a iscat controverse, întrucât printre forțele de intervenție nu se aflau și salvamari autorizați să acționeze în apă, așa că un localnic a sărit să îl salveze pe copil.

A fost resuscitat de un echipaj medical și transferat la Spitalul de Pediatrie din Iași pentru tratament de specialitate. În cursul zilei de luni, apropiații au scris pe rețelele sociale că tânărul s-a stins din viață.

„Drum lin către stele copil bun, prea devreme ai hotărât să părăsești aceasta lume rea și haină! Dumnezeu sa te odihnească în împărăția sa, suflet curat!”, este unul dintre mesajele publicate.

La nivelul Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență (IJSU) se desfășoară o anchetă internă cu privire la modul în care s-a intervenit pentru salvarea vieții tânărului.