Un incendiu s-a produs, luni după-amiază, într-o gospodărie din localitatea Lișna, flăcările distrugând construcții, echipamente și produse apicole, anunță Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență (IJSU).

Potrivit sursei citate, două anexe au fost cuprinse de flăcări, cel mai probabil, din cauza unui scurtcircuit. La caz s-au deplasat pompierii din Darabani și Dorohoi cu două autospeciale de stingere și voluntarii din Suharău.

Aceștia au constatat faptul că una dintre anexe ardea în totalitate, iar la cea de-a doua, incendiul se manifesta la acoperiș. Pompierii au acționat rapid astfel încât flăcările să nu se extindă la bunurile din interiorul construcției, dar și la casă”, relatează instituția.

Pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor s-a intervenit aproape două ore. Nu au fost persoane rănite, dar pagubele sunt însemnate.

Au ars: o anexă din lemn, o moară de cereale, aproximativ 30 de kilograme de ceară, 100 de rame pentru stupi, 30 de cutii de stupi, aproximativ 500 de kilograme de boabe de porumb, peste 300 kg de făină și tărâțe de grâu, o centrifugă de inox, o pompă de apă, șapte butoaie de plastic, acoperișul celei de-a doua anexe și aproximativ 50 de kilograme de miere de albine”, precizează IJSU.

S-au salvat și protejat bunurile din cea de-a doua anexă, casa și doi metri cubi de lemne de foc. Incendiul a fost observat și anunțat cu întârziere.