Consiliul Județean (CJ) are în lucru un proiect care prevede comasarea a două dintre instituțiile de cultură aflate în subordine.
Potrivit președintelui CJ, Valeriu Iftime, este vorba despre Orchestra Rapsozii Botoșanilor, condusă de Dan Doboș, și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, condus de Iustina Irimia Cenușă.
Scopul fuziunii este creșterea eficienței activităților culturale și o mai bună coordonare a proiectelor celor două instituții.
Subiectul comasării mai multor instituții din Botoșani este pe masa CJ încă din luna ianuarie și au ca scop reducerea cheltuielilor bugetare.
Cristian Nistor, consilier județean PSD, a propus comasarea a trei instituții culturale aflate sub autoritatea CJ, potrivit Rador. Era vorba despre Orchestra Populară „ Rapsozii Botoșanilor”, Școala Populară de Arte „George Enescu” și Centrul de Creație.
Deloc întâmplător, marți, directorul Școlii Populare de Arte „George Enescu” din Botoșani, Liviu Andronic, a anunțat în plenul CJ că se retrage de la conducerea instituției.
Andronic a ocupat funcția de director timp de 15 ani și a obținut nota maximă, 10, la evaluarea anuală a activității, ceea ce i-ar fi permis, potrivit legii, să depună un nou proiect de management. Cu toate acestea, a ales să se retragă.
Acesta a precizat că se va pensiona și că nu va părăsi domeniul cultural, dar va continua activitatea „sub altă formă”.
Proiectul urmează să fie supus votului consilierilor județeni în ședința ordinară din perioada următoare.