Pompierii botoșăneni și-au încheiat misiunea în sprijinul locuitorilor din Broșteni, afectați de inundații, anunță sâmbătă Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență (IJSU).

Potrivit sursei citate, timp de cinci zile, pompierii au evacuat apa și mâlul din 31 de case, anexe și gospodării, au îndepărtat aluviunile de pe străzile Neagra, Mihai Băcescu, Ion Grintescu și Mihai Lupescu și au curățat magazia farmaciei din localitate, pregătind-o pentru depozitarea rezervelor de medicamente.

De asemenea, aceștia au făcut tot posibilul pentru a salva și bunurile oamenilor din locuințele și gospodăriile afectate de inundații.

Cei 15 pompieri detașați s-au implicat și în distribuirea ajutoarelor către familiile afectate. Două persoane care aveau nevoie de îngrijiri medicale au fost asistate de salvatorii botoșăneni.

„Salvatorii botoșăneni nu au rămas indiferenți nici față de necuvântătoare. Câini înfometați, blocați printre ruine, au fost salvați și hrăniți. Pe lângă înlăturarea efectelor inundațiilor, pompierii botoșăneni au oferit și suport emoțional oamenilor afectați, demonstrând empatie și solidaritate în momente dificile”, precizează IJSU.