După inundațiile care au distrus sute de gospodării în ultimii ani, România se confruntă din nou cu un dezastru previzibil și, în multe cazuri, prevenibil. În ultimele săptămâni, ploile torențiale au provocat inundații masive în mai multe localități din țară, lăsând în urmă drumuri rupte, gospodării înghițite de ape și comunități întregi în pragul disperării. În unele localități s-au înregistrat și pierderi de vieți omenești.

Pe fundalul acestui nou episod de criză, devine tot mai clar că România are nevoie de o regândire profundă a modului în care gestionează riscul de inundații. Deși fenomenele meteo extreme au devenit o constantă, măsurile de protecție sunt întârziate, aplicate fragmentar sau pur și simplu ignorate.

Construcții ilegale și hărți depășite

În multe dintre zonele afectate, locuințele au fost construite în albiile râurilor, pe terenuri cunoscute ca fiind vulnerabile la viituri sau în imediata apropiere a cursurilor de apă. În loc să prevină, autoritățile locale au închis ochii sau chiar au autorizat astfel de construcții, uneori fără niciun studiu hidrologic de bază.

Administrația Națională „Apele Române” dispune de Hărți de Hazard și de Risc la Inundații (HHRI), dar multe dintre acestea sunt învechite și nu reflectă noile realități climatice și urbanistice. Între timp, râurile și-au schimbat comportamentul: debitele au crescut brusc în timpul precipitațiilor extreme, dar infrastructura de apărare – diguri, canale de deviere, bazine de retenție – a rămas la nivelul anilor trecuți.

Torenții, pericolul ignorat care devine regulă

Un alt fenomen care ridică semnale de alarmă este comportamentul tot mai agresiv al torenților – acele scurgeri rapide care apar pe versanți în timpul ploilor abundente. Dacă în trecut erau considerate evenimente izolate, azi torenții devin din ce în ce mai frecvenți și mai distructivi.

Cauzele sunt multiple: defrișările masive, pășunatul necontrolat, drumurile forestiere amenajate precar și lipsa lucrărilor de întreținere a torenților deja identificați. Fără pădure, fără vegetație și fără amenajări hidrotehnice, versanții se transformă în canale de scurgere necontrolată. Apa antrenează sol, bolovani și resturi de vegetație, lovind din plin localitățile de la poalele dealurilor.

Pădurea, bariera naturală uitată

Despăduririle – fie că sunt ilegale, fie aprobate fără studii de impact – au transformat dealurile României în suprafețe vulnerabile. În lipsa vegetației, solul nu mai are capacitatea de a absorbi apa, iar eroziunea devine inevitabilă. Astfel, fiecare ploaie mai puternică înseamnă un risc major de viitură sau de torent care poate distruge totul în cale.

Împădurirea zonelor vulnerabile și refacerea perdelelor forestiere ar putea juca un rol esențial în prevenirea acestor fenomene. Solul acoperit cu vegetație are o capacitate crescută de retenție a apei, iar arborii stabilizează versanții. Din păcate, aceste soluții simple, naturale și eficiente sunt adesea trecute cu vederea în favoarea unor intervenții de moment.

De ce lipsesc măsurile?

În ciuda avertismentelor venite din partea naturii, România nu are încă un plan coerent, aplicabil și susținut pentru gestionarea riscului de inundații și torenți. Intervențiile sunt adesea declanșate doar după ce dezastrul a avut loc. Asta în condițiile în care un plan național bine pus la punct ar putea salva nu doar bunuri, ci și vieți.

Printre măsurile esențiale care ar trebui demarate de urgență se numără:

  • reevaluarea completă a zonelor de risc, pe baza celor mai recente date climatice și topografice;
  • actualizarea hărților de hazard și integrarea lor în strategiile locale de urbanism;
  • controlul strict al construcțiilor în zonele expuse, inclusiv strămutare celor construite sau demolarea celor ilegale;
  • investiții consistente în infrastructura de protecție – diguri, bazine de retenție, canale de deviere, sisteme moderne de avertizare timpurie;
  • corectarea torenților și construirea de baraje de mică capacitate pe versanți;
  • împădurirea urgentă a zonelor despădurite și interzicerea exploatărilor forestiere abuzive;
  • campanii reale de informare a populației din comunitățile vulnerabile;
  • sancționarea autorităților care ignoră sau încurajează riscurile prin lipsă de acțiune.

O realitate care nu mai poate fi negată

Evenimentele din ultimul timp nu sunt excepții, ci expresia unei noi realități climatice și administrative. România nu mai are luxul de a trata viiturile și torenții ca episoade izolate. Ele sunt acum parte dintr-un fenomen recurent, amplificat de schimbările climatice și de lipsa unor politici coerente de mediu și urbanism.

Fără o schimbare rapidă de paradigmă, următoarea tragedie nu este o întrebare de „dacă”, ci doar de „când”.

(Vast Popescu)