Un bărbat de 48 de ani, din municipiul Botoșani, a fost dat în urmărire de autorități, marți, după ce familia l-a declarat dispărut, anunță Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ).
Potrivit sursei citate, Cristian Federovici urma să se întoarcă acasă pe 2 august, când ar fi trebuit să plece cu avionul din Franța. Familia l-a așteptat la aeroportul din Suceava, dar bărbatul nu a ajuns.
Botoșăneanul are 1,80 metri înălțime, 80 de kilograme, constituție atletică, păr negru și scurt.
Cei care pot ajuta la localizarea bărbatului sunt rugați să apeleze 112 sau se meargă la cea mai apropiată unitate de poliție.
