Cinci unităţi de învăţământ din judeţul Botoşani îşi vor pierde personalitatea juridică, având în vedere că au un număr mai mic de 500 de elevi, a declarat șeful Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ), Bogdan Suruciuc.

Potrivit acestuia, trei dintre unităţile de învăţământ care urmează a fi comasate sunt din municipiul Botoşani, una din municipiul Dorohoi şi una din comuna Ungureni.


Printre instituţiile şcolare care îşi vor pierde personalitatea juridică se află şi Liceul Tehnologic „Elie Radu” din municipiul Botoşani.

„Unităţile respective au mai puţin de 500 de elevi şi îşi pierd personalitatea juridică. Ele vor funcţiona mai departe în subordinea altor instituţii de învăţământ. Practic, dispare managementul unităţilor respective, dar elevii vor rămâne în aceleaşi spaţii, iar cadrele didactice şi personalul auxiliar rămân aceleaşi”, a precizat Suruciuc.

Își pierd personalitatea juridică Şcoala Gimnazială nr. 2 şi Şcoala „Sfântul Nicolae”, ambele din municipiul Botoşani, Şcoala Gimnazială nr. 1 din Dorohoi și Şcoala Gimnazială nr. 1 din Ungureni.

Potrivit şefului IŞJ, mai există şcoli cu un număr mai mic de 500 de elevi, însă acestea nu pot fi comasate pentru că sunt unice la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale în care funcţionează.