Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie (FNSA) solicită Guvernului să retragă de urgenţă proiectul de act normativ publicat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) prin care se propune eliminarea a 40.000 de posturi din administraţia publică locală şi cere deschiderea unui dialog real cu reprezentanţii salariaţilor din administraţie, încât să poată fi găsite cele mai bune soluţii atât pentru aceştia.

„Deşi inflaţia creşte şi veniturile lucrătorilor scad, statul alege să taie din oamenii care asigură funcţionarea comunităţilor locale. Este al doilea val de măsuri de austeritate pregătit de Guvernul României, după pachetul care a intrat în vigoare de la 1 august şi care a adus creşteri de TVA, împovărând suplimentar populaţia”, se arată într-un comunicat al FNSA.

Totodată, FNSA atrage atenţia că, din declaraţiile ministrului Dezvoltării, reiese că va exista o reducere cu 34.000 de posturi în administraţia publică locală, la care se adaugă încă 6.000 de posturi de demnitari şi consilieri.


„Dacă 34.000 de posturi reprezintă 20% din totalul concedierilor care vor fi făcute în administraţia publică locală, rezultă că, în acest moment, există aproximativ 170.000 de posturi bugetate în administraţia locală. Cu alte cuvinte, în cel mai subdimensionat sistem, Guvernul aplică încă o reducere de 20% din personal, după ce anul trecut a tăiat deja 10%. Aceasta nu este reformă, ci o amputare forţată a capacităţii administrative a statului”, se susţine în comunicat.

Totodată, FNSA consideră că acest proiect nu înseamnă eficienţă, ci „blocaj administrativ”.

Reducerea masivă a personalului va afecta direct serviciile publice esenţiale – de la emiterea documentelor, gestionarea ajutoarelor sociale, colectarea taxelor locale până la întreţinerea infrastructurii, subliniază sursa citată.

De asemenea, federaţia sindicală din administraţie avertizează că: măsura va adânci criza resursei umane din administraţia locală, unde oricum multe posturi sunt vacante; timpul de soluţionare a cererilor cetăţenilor se va prelungi semnificativ; presiunea asupra angajaţilor rămaşi va creşte, ceea ce va duce inevitabil la scăderea calităţii serviciilor publice.