O bătrână din județul Botoșani a primit o amendă de 1000 de lei, pentru că a încercat să-și ucidă câinele. Femeia a vrut să arunce animalul într-un canal de la marginea satului și i-a legat picioarele din față cu sârmă.

Imaginile tulburătoare au fost surprinse de un vecin, în timp ce bătrâna târa patrupedul spre locul unde voia să-l omoare. Deși martorul încearcă să o oprească, femeia continuă să chinuie animalul. În cele din urmă, bărbatul reușește să salveze patrupedul.

Imaginile au fost postate pe rețelele de socializare și au ajuns în atenția poliției, care s-a autosesizat.

„Femeia a fost sancționată contravențional cu amendă pentru provocarea de suferințe fizice nejustificate, conform ART.19 alin (1) din O.U.G nr 55/2002, în valoare de 1000 lei”, a precizat IPJ Botoșani.

Câinele a fost preluat de un veterinar.