Premierul Ilie Bolojan s-a întâlnit cu primarii de comune, într-o ședință la Palatul Victoria, în contextul în care al doilea pachet fiscal se referă şi la reforma administraţiei locale.
Preşedintele Asociaţiei Comunelor din România, Emil Drăghici, a declarat că discuţia de două ore cu şeful guvernului s-a încheiat cu un eşec.
El a reproşat în cadrul întrevederii lipsa unui echilibru, precizând că există măsuri gândite la nivel central care creează probleme bugetelor locale.
„Când spun menţinerea unui echilibru, avem cheltuielile cu asistenţii personali ai persoanelor cu handicap pe care le plătim toţi, toate unităţile administrativ-teritoriale din România. Această cheltuială trebuie luată integral de la bugetul de stat, dar este o lene şi o lene la nivelul Ministerul Finanţelor Publice. Pentru că altfel nu-mi explic. 1.000 de lei dacă e de dat, de ce s-o dăm fiecare şi să n-o dea centralizat? Este o formă mascată de înrobire, de escrocare a bugetelor locale”, a spus Emil Drăghici pentru Rador.