S-a demarat o anchetă internă cu privire la agenții care au transferat un deținut din Botoșani spre Penitenciarul din Jilava, după ce bărbatul a reușit să fugă din ambulanța ANP. Individul de 58 de ani, arestat pentru conducere sub influența alcoolului, a sărit din mers pe centura orașului Bacău. Nimic nu s-ar fi întâmplat, însă, dacă agentul din escortă ar fi stat în spate, așa cum este procedura.
Bărbatul a fost prins, după ce a fost căutat de zeci de forțe de ordine, cu câini de urmă și un aparat de termoviziune. A fost găsit după opt ore pe un câmp, în apropierea șoselei de pe care a reușit să fugă în momentul respectiv.
Incidentul a declanșat o anchetă internă în Penitenciarul din Botoșani. Se pare că bărbatul ar fi reușit să evadeze de două ori în aceeași zi, spun surse judiciare, iar la ultima tentativă chiar ar fi reușit să îi convingă pe agenții care îl însoțeau să îi dea jos cătușele pe motiv că îl strâng.
Când deținutul a evadat în drum spre Jilava, se pare că agentul care trebuia să stea lângă el ar fi stat în față, iar când a plecat să îl prindă, s-a împiedicat și atunci și-ar fi rupt o mână, de aceea s-ar fi întârziat și mai mult aceste căutări.
Bărbatul de 58 de ani era arestat preventiv pentru că ar fi condus un autovehicul sub influența băuturilor alcoolice și altor substanțe.