În coasta Dorohoiului, între satele Lozna și Străteni, se ridică o colină domoală, cunoscută de localnici sub numele de Dealul Morii. Se înalță fără să-și etaleze vreun relief spectaculos, dar lasă în urmă sentimentul că aici s-a întâmplat ceva mai mult decât o simplă trecere de anotimpuri. Nu apare în ghiduri, nu are indicator explicativ. Doar un toponim și o istorie mai veche decât agricultura locală.

Drumul până acolo urmează șoseaua care străbate orașul Dorohoi și urcă spre Lozna, printre livezi, fânețe și câmpuri largi. Din sat, o potecă de pământ se ridică spre coamă, pe urmele căruțelor și ale oamenilor de altădată. Nu există panouri ori marcaje turistice; doar liniștea locului și numele păstrat în memoria comunității conduc pașii curioșilor.

Nimeni nu fixează cu precizie un început. În relatările celor mai vârstnici se repetă ideea că, odinioară, pe culmea aceasta ar fi stat mai multe mori de vânt, înșirate ca niște străjeri. Țăranii urcau cu sacii de grâne, iar lemnul morilor scârțâia prelung, un fel de vioară aspră a câmpiei.

Dar povestea nu se oprește la morile satului. Sub iarba de acum s-au descoperit urme mult mai vechi, care coboară în prima epocă a fierului. În timpul exploatărilor de turbă din mlaștina Bahna, la poalele dealului, au ieșit la iveală fragmente ceramice, oase cu urme de prelucrare, unelte și chiar resturi de platforme din lemn.

Cercetătorii Silvia Teodor și Paul Șadurschi scriau în 1981 că „în zăcământul de turbă de la Lozna s-au găsit numeroase resturi, în special ceramică și oase cu urme de prelucrare caracteristice epocii Noua, încât apariția pe Dealul Morii a unui aspect mai timpuriu hallstattian poate fi legată de existența unei așezări anterioare”.*

Săpăturile au scos la lumină locuințe de suprafață, gropi menajere și vetre. Într-o casă a fost găsit un cuțit de fier, despre care cercetătorii afirmau că „își are prototipul în cuțitele din bronz din epoca mijlocie a bronzului”. În altă parte s-a descoperit un pavaj din pietre „care se îmbinau perfect între ele, construit relativ la mijlocul pantei”, dovadă a unei comunități bine organizate. În apropiere, greutăți piramidale din lut ars arătau practicarea țesutului, dar și ingeniozitatea unor meșteșuguri simple și eficiente.

Straturile de istorie descoperite în adânc arată continuitatea locuirii, iar peste aceste urme străvechi a venit o vreme a morilor de vânt. Generațiile s-au succedat, iar morile au dispărut pe rând, odată cu mecanizarea agriculturii și cu mutarea procesului de măcinat în alte spații. Lemnul lor a fost folosit în gospodării, piesele s-au risipit. În fotografii de familie apar uneori fundaluri cu un contur întunecat pe coamă, greu de identificat, dar bătrânii păstrează amintirea morilor. Drumul până sus și așteptarea la rând conturau o hartă socială a locului, în care se intersectau oamenii satului și poveștile lor.**

O legendă locală povestește că într-o vară fără ploi, morile au început să se rotească singure, ca și cum vântul ar fi coborât din altă lume doar pentru ele. Țăranii au urcat în grabă și au văzut grânele măcinate parcă de la sine. A doua zi totul a revenit la normal. Nimeni nu a putut explica întâmplarea, dar dealul păstrează de atunci o fremătare subtilă, ca un clinchet abia auzit în aer.

Astăzi, cei care urcă descoperă o coamă liniștită, unde se succed anotimpurile cu ritmuri clare: vara, fânețele miros a praf cald; toamna, vântul aduce gustul semințelor coapte; iarna, linia dealului se desenează tăios peste hârtia albă a zăpezii; primăvara, norii coboară atât de jos încât par să atingă umerii trecătorilor.

În zilele de duminică se mai văd tineri urcând pentru o fotografie cu câmpul în spate, oameni care ies cu câinii sau bătrâni care adună ierburi. Nimeni nu își asumă rolul de ghid și nu există trasee. Tocmai această libertate dă locului un farmec aparte, pentru că fiecare vizitator își compune propria vedere.

Morile nu mai sunt, dar vântul continuă să treacă, hrănind memoria colectivă. În aer plutește senzația că, din când în când, mecanismul invizibil al locului se pune din nou în mișcare – o măcinare fină a amintirii, din care iese o făină subțire de povești.

*Rezultatele cercetării arheologice sunt disponibile în acest document.

**Cartografierea siturilor din comuna Lozna – click spre hartă.