Garda de Mediu, Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură și Inspectoratul de Jandarmi Județean din Botoșani au desfășurat, miercuri, acțiuni de inspecție și control în zona Acumulărilor Rogojești–Bucecea, declarată arie de protecție avifaunistică.
Comisarii de mediu au aplicat trei sancțiuni pentru pescuit neautorizat sau utilizarea unor unelte nepermise, care intră în sfera braconajului piscicol.
„În timpul verificărilor au fost constatate 7 fapte ce constituie contravenții, conform prevederilor Legii 176/2024 a pescuitului și a protecției resursei acvatice vii. Printre neregulile depistate s-au numărat pescuitul fără licență, autorizație sau permis, pescuitul în perioada de prohibiție ori în zone interzise, precum și utilizarea de unelte sau metode interzise”, precizează Garda de Mediu.