Operatorul CFR Călători anunță că anumite trenuri nu vor mai circula, din cauza unor datorii neplătite față de compania CFR SA.

Dispoziția dată în teritoriu prevede anularea a două trenuri care circulă pe ruta Botoșani–Suceava Nord, începând din 1 septembrie.

Operatorul învinuiește Autoritatea de Reformă Feroviară pentru incapacitatea de a achita datoriile către compania CFR.

„CFR Călători se află în imposibilitatea de a achita la termenul scadent contravaloare facturilor pentru tarifului de utilizare a infrastructurii în valoare de 41,4 mil lei, având în vedere că deși avea de încasat de la Autoritatea de Reformă Feroviară (ARF), pentru plata facilităților de călătorie și a compensației pentru serviciul public, peste 139 milioane lei, de la momentul întâlnirii derulate la sediul ARF a fost achitată doar suma de 7.8 mil lei care a intrat în conturile CFR Călători în data de 26.08.2025”, se arată într-un comunicat.


Trenuri anulate la CFR Călători

  • Începând cu data de 01.09.2025 și până la noi dispoziții trenurile 5431 si 5432 SE ANULEAZĂ în relația Bacău – Suceava Nord și retur.
  • Începând cu data de 01.09.2025 și până la noi dispoziții trenurile 5539 si 5540 SE ANULEAZĂ în relația Pașcani – Suceava Nord și retur.
  • Începând cu data de 01.09.2025 și până la noi dispoziții trenurile 5568 si 5570, SE ANULEAZĂ în relația Botoșani – Suceava Nord și retur.

  • Începând cu data de 06.09.2025 și până la noi dispoziții trenurile 7035 si 7038 SE ANULEAZĂ în relația București Nord – Urziceni și retur.
  • Începând cu data de 01.10.2025 și până la noi dispoziții trenul 8003 SE ANULEAZĂ în relația București Obor – Fetești.
  • Începând cu data de 01.10.2025 și până la noi dispoziții trenul 8005 SE ANULEAZĂ în relația București Obor – Constanța.
  • Începând cu data de 01.09.2025 și până la noi dispoziții trenurile 5106 și 5107 SE ANULEAZĂ în relația Mărășești – Buzău și retur.