Creștinii prăznuiesc, vineri, Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul, profetul care a revelat cel dintâi lumii că Iisus este Mesia și care L-a botezat pe acesta în râul Iordan.

Considerat Înainte-mergătorul Domnului, el este ultimul mare profet al Vechiului Testament, dar şi cel care a făcut trecerea spre perioada Noului Testament.

Sărbătoarea este zi de post negru și rugăciune.

„Putem vorbi de ziua tăierii capului Sfântului Ioan Botezătorul ca una care prefigurează vinerea patimilor. Și după cum postim în fiecare zi de vineri ca zi a răstignirii Domnului, tot astfel se cuvine să postim și în această zi. Două învățăminte aș exprima cu prilejul sărbătorii de astăzi. În primul rând să ținem cont că orice făgăduință făcută oricui merge doar până acolo unde ea te desparte de Bunul Dumnezeu. Făgăduința pe care Irod Agripa a făcut-o Irodiadei și Solomeii iată unde a dus, la uciderea unui proroc desăvârșit și om nevinovat. Iar al doilea lucru pe care îl putem învăța se referă la bucuria cerească a suferinței pe nedrept. Da, deseori suntem acuzați, arătați cu degetul, poate chiar și condamnați, dar se cuvine să abordăm aceste situații cu multă demnitate și pocăință”, a spus purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Iașilor, Lucian Apopei, la Radio Iași.

Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul este considerată ultima mare sărbătoare din anul bisericesc, care se încheie pe 31 august.