Inspectorul școlar general al județului Botoșani, Bogdan Suruciuc, a transmis un mesaj elevilor, profesorilor și părinților, cu prilejul deschiderii noului an școlar 2025-2026. Oficialul a subliniat rolul colaborării dintre școală, familie și comunitate pentru reușita educațională.

Cu emoție și speranță, pășim împreună în anul școlar 2025-2026, pe un drum care, deși presărat cu provocări, se deschide în fața noastră cu promisiunea cunoașterii, a descoperirii și a formării continue”, a afirmat șeful IȘJ Botoșani, în mesajul adresat la deschiderea cursurilor.


Acesta i-a îndemnat pe elevi să privească școala ca pe o șansă de dezvoltare personală și profesională. „Nu vă fie teamă să greșiți, să întrebați și să căutați răspunsuri. Educația nu este o competiție, ci o descoperire de sine. Fiecare efort, oricât de mic, contează”, a subliniat Bogdan Suruciuc.

Adresându-se cadrelor didactice, reprezentantul IȘJ a subliniat rolul acestora de formatori de caractere și promotori ai valorilor morale. „Vă mulțumesc pentru tot ceea ce reprezentați: stabilitate, pasiune, responsabilitate. Într-o societate aflată în continuă schimbare, rămâneți ancora valorilor fundamentale: adevăr, respect, echitate”, a transmis acesta.

Totodată, mesajul a inclus un apel către părinți pentru consolidarea parteneriatului cu școala. „Devenirea copiilor ne unește preocupările și acțiunile. Educația nu poate exista fără un pact real între școală, familie și comunitate”, se arată în text.

În încheiere, inspectorul școlar general a urat tuturor elevilor, profesorilor și părinților „un an școlar cu sănătate, pace, experiențe de învățare valoroase, rezultate remarcabile și multe proiecte împlinite”.