Teatrul pentru Copii şi Tineret „Vasilache” din Botoşani îi invită pe cei mici, dar şi pe părinţi, să urmărească spectacolul „Prinţul fermecat”, o adaptare după Fraţii Grimm, în regia lui Florin Iftode. Reprezentaţiile sunt programate joi, de la ora 18:00, şi duminică, de la orele 11:00 şi 12:30.
Potrivit organizatorilor, montarea aduce o viziune nouă asupra poveştii clasice cunoscute şi sub titlul „Prinţul Broască”, îmbogăţind firul narativ cu personaje inedite – precum ghicitoarea Medusa şi două ţestoase Ninja – care îl ajută pe prinţul transformat în broască de vrăjitoarea cea vanitoasă să îşi recapete înfăţişarea de om.
„Eroul poveştii trece printr-o serie de aventuri, iar singura care îl poate salva este o frumoasă prinţesă, al cărei sărut rupe blestemul. Va reuşi oare prinţul broscoi să redevină om? Răspunsul îl vor afla spectatorii prezenţi în sala Teatrului”, a declarat regizorul Florin Iftode.
Scenografia spectacolului este semnată de Gelu Rîşca, iar asistent de regie este Renata Voloşcu. Din distribuţie fac parte actorii Renata Voloşcu, Oana Asofiei, Florin Iftode, Alin Gheorghiu, Ioana Buta, Marius Rusu, Cosmin Tanasă, Andrei Bordianu, Pavel Petraşi şi Adelina Cojocariu.
Spectacolul este recomandat copiilor cu vârsta de peste 3 ani. Preţul unui bilet este de 20 de lei, iar tichetele pot fi achiziţionate online, de pe site-urile entertix.ro şi teatrulvasilache.ro, dar şi de la sediul instituţiei, de marţi până vineri între orele 10:30 – 12:30, precum şi înainte de fiecare reprezentaţie, în limita locurilor disponibile.
