Locuitorii din Botoșani au la dispoziție 10 containere în care pot lăsa hainele vechi, pături sau covoare de care nu mai au nevoie. Acestea au fost instalate de Primărie în mai multe zone din oraș, ca o alternativă la aruncarea materialelor textile la gheenă sau pe stradă.
„E un proiect așteptat de botoșăneni, primit cu foarte mult entuziasm. Va fi operat de către Urban Serv. La fel ca celelalte deșeuri municipale pe care noi le operăm pe raza municipiului Botoșani, vor fi duse la centrul de deșeuri de la Stăuceni, unde operatorul centrului ecologic va prelua mai departe aceste deșeuri spre valorificare”, a precizat Gabriel Tănasă, directorul Urban Serv SA.