Șase subofițeri din cadrul Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență (IJSU) din Botoșani, care s-au evidențiat prin modul exemplar de îndeplinire a atribuțiilor de serviciu, au fost înaintați în gradul militar următor, înaintea expirării stagiului minim, de Ziua Pompierilor din România.

Costel Daniel Tănasă a trecut la gradul de plutonier adjutant șef, Andrei Daniel Ochian și Ioan Bompa au fost avansați la gradul de plutonier major și Oana Gabriela Tudor, Andrei Baltag și Constantin Cătălin Huștiuc au trecut la gradul de plutonier.

Cu această ocazie, inspectorul șef al IJSU Botoșani, colonel Dan-Decebal Muraru, le-a transmis că înaintarea în grad constituie un moment de o semnificație aparte pentru fiecare militar. „Este expresia recunoașterii muncii depuse, a devotamentului față de misiunea nobilă de protejare a vieții, a mediului și a valorilor materiale, dar și a respectului față de principiile deontologiei profesionale”, le-a transmis conducerea IJSU.

Ziua Pompierilor din România este sărbătorită, în fiecare an, pe 13 septembrie. Evenimentul amintește de Bătălia din Dealul Spirii din anul 1848, când pompierii bucureșteni, sub comanda căpitanului Pavel Zăgănescu, au înfruntat trupele otomane pentru a sprijini revoluționarii care luptau pentru libertate și independență. Deși numeric inferiori, aceștia au demonstrat curaj și o dăruire exemplară, devenind simboluri ale eroismului și devotamentului față de țară.