O femeie de 87 de ani, din localitatea Sărata, comuna Mihălășeni, a ajuns la spital cu arsuri pe spate, luni dimineață, după ce anexa unde locuia a fost cuprinsă de flăcări, anunță Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență (IJSU).


Potrivit sursei citate, la caz s-au deplasat pompierii din Ștefănești, cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD, dar și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență din Mihălășeni.

Pompierii au constatat faptul că anexa, cu o suprafață totală de aproximativ 30 de metri pătrați, ardea în totalitate. Proprietara casei era în curte. Acesta a suferit arsuri pe spate și a fost transportată la spital pentru îngrijiri de specialitate, de către echipajul SMURD”, relatează IJSU.

Pompierii au protejat de foc casa și o altă anexă din gospodărie.

Cel mai probabil, evenimentul s-a produs din cauza jarului căzut din sobă pe materiale combustibile”, precizează IJSU.