La Școala Gimnazială „Leon Dănăilă”, din orașul Darabani, a fost inaugurat un nou corp de clădire, construit cu fonduri europene în valoare de 2,5 milioane de euro.
Clădirea include 10 săli de clasă moderne și patru laboratoare, dotate cu tehnologie și echipamente noi. Spațiile de învățământ au fost gândite astfel încât să ofere un mediu atractiv pentru elevi: pereții sunt decorați cu teme educative și artistice, mobilierul este nou, iar sălile sunt prevăzute cu table interactive. Holurile sunt amenajate cu elemente de inspirație naturală, iar în curtea școlii a fost construit un teren de baschet.
„Foarte frumos. Calculatoare pentru toată lumea. Este altceva. Acum îţi este mai drag să înveţi. Avem table interactive, clasa e mai mare, mesele sunt noi, mari. Este cu totul alt mediu şi copiii chiar se distrează când învaţă”, a spus Alex, elev al școlii.
„Te atrage să vii la şcoală şi îţi aduce o motivaţie când eşti obosit sau îţi este greu. Vii mai încrezător”, a declarat Daria, elevă pasionată de robotică.
Directorul școlii, Ovidiu Ștefănucă, a afirmat că elevii au primit cu entuziasm noua clădire. „Este o şcoală europeană. Copiii au fost încântaţi încă din prima zi. Tot timpul am avut elevi calificaţi la fazele naţionale la toate obiectele”, spune el.
Și cadrele didactice apreciază noile condiții de studiu. „Este dotat cu materiale necesare orelor de curs, astfel încât rezultatele copiilor să fie extraordinare. În sala de clasă atmosfera este mai plăcută, ceea ce creează un mediu plăcut învăţării”, a explicat la Observator profesoara de biologie Ana Maria Bejenariu.
Primarul orașului Darabani, Alin Gîrbaci, a precizat că proiectul a fost realizat integral cu fonduri europene și că autoritățile locale își propun să continue procesul de modernizare: „Este un proiect foarte important pentru noi. Este un corp construit de la zero. Sunt 100% fonduri europene”.
Școala Gimnazială „Leon Dănăilă”, la care învață peste 1.000 de elevi, este recunoscută la nivel național pentru rezultatele obținute la olimpiade și concursuri. Conducerea unității și autoritățile locale au în plan renovarea tuturor corpurilor de clădire, astfel încât toți elevii să beneficieze de aceleași condiții moderne de studiu.