Memorialul din Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” găzduiește, în perioada 28 septembrie – 26 octombrie, în spațiul de vizitare al Muzeului Tematic, expoziția „Zborul… Magia Aripilor Întinse” a artistei botoșănene Ioana-Gina Poleac.

Ioana-Gina Poleac a absolvit Liceul de Artă „Ștefan Luchian” din Botoșani, apoi a studiat Artă Murală în cadrul Facultății de Arte Vizuale și Design din Iași. Tehnicile și materialele utilizate în lucrările de mozaic expuse gravitează în jurul sticlei glazurate și fuzionate, un element definitoriu al creațiilor ei. Artista a participat la numeroase expoziții colective și a obținut premii și distincții la nivel național.


Fiind la cea de-a treia expoziție personală, botoșăneanca transpune și ilustrează excepțional emoția zborului, a aripilor întinse către cunoaștere, către libertatea de exprimare, spre frumusețea și fragilitatea umană. Într-un alt sens, zborul poate semnifica și eliberarea lecțiilor învățate, în față având frumosul, iubirea și libertatea celui care zboară”, transmit oficialii instituției gazdă.

Ca parte integrantă a expoziției, titlurile lucrărilor sunt sugestive și au trimitere directă spre sensurile căutate: „Regăsire”, „Pierdut în căutarea păcii”, „Din cenușă”, „Liniște”, „Emoții în zbor”, „Timiditate”, „Căutătorul de sens”, „Cu inima în cioc”, „Dincolo de realitate”, „Evoluție”, „Claritate”, „Înălțare”, „Ecou”, „Renaștere”, „Născută din lumină”, „Zbor de unul singur”, „Lecția de compasiune”, „Împreună”, „Singur”, „Încotro?”.

Lucrările sunt expresii ale unei transformări exprimate prin reprezentări de păsări, aripi și forme ale naturii, cu trimiteri simbolice și existențiale. Fiecare reprezintă un moment al devenirii – o întrebare, un răspuns, o emoție transformată în aripă. Zborul devine, astfel, o poveste despre curaj, despre decizii ce transformă, despre magia ce apare în diferite forme atunci când întindem aripile”, adaugă reprezentanții Memorialului din Ipotești.

Vernisarea expoziției va avea loc pe 28 septembrie, de la ora 11:00.