Un incendiu s-a produs, duminică după-amiază, într-o gospodărie din localitatea Santa Mare, unde bunurile dintr-o anexă au fost cuprinse de flăcări, anunță Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență (IJSU).
Potrivit sursei citate, flăcările au izbucnit după ce proprietarul a lăsat aragazul în funcțiune, nesupravegheat. Flăcările s-au extins și la acoperișul casei.
Au intervenit pompierii militari din Ștefănești, cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD, dar și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență din Santa Mare.
„Aceștia au constatat faptul că ardeau anexa și acoperișul casei. Pompierii au acționat rapid astfel încât flăcările să nu se extindă și la bunurile din interiorul locuinței”, precizează IJSU.
Bărbatul a fost preluat de echipajul medical și transportat la spital, întrucât a suferit un atac de panică.
