Un bărbat în vârstă de 57 de ani a fost găsit decedat, marţi dimineaţă, în urma unui incendiu produs într-o gospodărie din localitatea Victoria, comuna Hlipiceni, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului Județean pentru Situaţii de Urgenţă (IJSU).

Potrivit sursei citate, apelul la 112 a fost înregistrat în jurul orei 06:00. La faţa locului s-au deplasat pompierii Gărzii de Intervenţie din Trușești, alături de Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din Hlipiceni, cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă. De asemenea, au intervenit un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă şi echipaje de poliţie.

„Primii care au ajuns la faţa locului au fost pompierii voluntari, care au constatat că incendiul se manifesta la podul unei anexe. În urma verificărilor ulterioare, proprietarul gospodăriei a fost descoperit decedat în beciul anexei, încăpere care nu a fost afectată de foc”, precizează IJSU.

Pentru stingerea incendiului, pompierii au intervenit mai bine de o oră. Flăcările au distrus acoperişul anexei pe o suprafaţă de aproximativ 50 de metri pătraţi şi au degradat bunurile aflate în interior.

Specialiştii IJSU au stabilit ca probabilă cauză a incendiului acţiunea intenţionată. Cazul a fost preluat de poliţie pentru continuarea cercetărilor.