Un bărbat de 47 de ani, din localitatea Mlenăuți, comuna Hudești a fost salvat de pompieri, vineri după-amiază, după ce un mal de pământ s-a prăbușit peste el, anunță Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență (IJSU).
Potrivit sursei citate, la fața locului s-au deplasat pompierii din Darabani, cu o autospecială de intervenție, membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență din comună și un echipaj din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță.
„Echipele de intervenție au constatat că victima săpa o groapă în cimitirul din localitate, iar la un moment dat, malul s-a surpat, aceasta fiind blocată până la nivelul genunchilor. Ea a fost extrasă în siguranță, fiind predată echipajului medical pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate, ulterior fiind transportată la spital”, a relatat IJSU.
