Filmul „Gașca de la Drept”, o poveste emoționantă despre prietenie, solidaritate și maturizare, își are premiera la Cinema „Unirea” din Botoșani, pe 9 octombrie, în prezența actorilor Șerban Lazarovici și Theodor Șoptelea. 


Cinefilii botoșăneni sunt invitați joi, de la ora 19:00, pentru a urmări o producție românească ce explorează provocările vieții studențești printr-o lentilă dramatică și comică.

Regizat de Mihaela Aniței, aflată la debutul său în lungmetraj, filmul este inspirat din romanul omonim semnat de Mihai Adrian Hotca și urmărește destinul a șapte studenți la Drept confruntați cu situații limită. Unul dintre ei are o fetiță grav bolnavă, iar încercările colegilor de a-l sprijini generează o serie de întâmplări imprevizibile, în care umorul și dramatismul se împletesc într-un ritm alert. Spectatorii sunt invitați să „savureze o felie din viața reală”, într-o poveste despre prietenie, responsabilitate și maturizare.

Din distribuție fac parte Tudor Cucu-Dumitrescu, Vlad Brumaru, Ileana Puiu, Maruca Băiașu, Cezara Petredeanu, Ionuț Ionescu, Dana Voicu și Andi Vasluianu, alături de actorii Daniela Nane și Adrian Titieni, care interpretează roluri de profesori.

Biletele pot fi achiziționate online, iar programul complet este disponibil pe platforma .