În fiecare toamnă, mii de oameni se adună la Iași pentru a se închina la racla Sfintei Parascheva, considerată ocrotitoarea Moldovei și una dintre cele mai iubite sfinte ale Ortodoxiei. Dar în spatele tradiției vechi de secole, istoria semnalează controverse despre cine a fost, de fapt, Cuvioasa sărbătorită pe 14 octombrie. Biserica vorbește despre o viață sfântă și despre moaște făcătoare de minuni; istoricii, despre un cult format târziu, în jurul unor relicve de origine necunoscută.

Moaștele Sfintei Parascheva sunt tratate de Biserica Ortodoxă ca un centru de gravitație spirituală, în jurul căruia s-a construit, de-a lungul secolelor, o practică religioasă colectivă. Dar biografia atribuită sfintei se sprijină pe un singur text hagiografic, scris de un episcop și multiplicat fără rezerve de clerici, fără ca vreodată să fie supus unei verificări istorice serioase. Nu există izvoare independente, nu există dovezi care să confirme identitatea persoanei îngropate la malul Mării Marmara. În lipsa unei temelii documentare, figura Sfintei Parascheva rămâne o construcție simbolică, între nevoia de miracol și absența oricărei certitudini.

Viața Cuvioasei Parascheva, conform relatării bisericești

Născută în Epivat, pe malul Mării Marmara, aproape de Constantinopol, Sfânta Parascheva ar fi trăit în prima jumătate a secolului al XI-lea. Conform tradiției bisericești, încă din copilărie a fost atrasă de viața întru Hristos, înțelegând devreme sensul milosteniei și al faptelor bune.

Întreaga ei viață a fost dedicată celor sărmani, după cum relata Patriarhul Eftimie al Târnovei, cel care i-a consemnat biografia pentru prima dată. Cuvioasa își împărțea hainele și toate bunurile celor aflați în nevoie. După moartea părinților, a părăsit casa părintească și a pornit spre locurile sfinte de la Ierusalim. Drumul a trecut prin Constantinopol, unde s-a închinat la moaștele sfinților și a cerut binecuvântarea părinților duhovnicești. A continuat apoi spre Calcedon și Heracleea Pontului, oprindu-se la mănăstiri închinate Maicii Domnului.

Ajunsă la Ierusalim, Parascheva și-a dorit să rămână în locurile în care au trăit Mântuitorul și Sfinții Apostoli. La 25 de ani, însă, și-a întrerupt pelerinajul: se spune că un înger i-a poruncit să se întoarcă în patria natală, unde trupul său va fi dat pământului, iar sufletul se va uni cu Hristos.

Tânăra s-a întors acasă și a trăit în anonimat, în smerenie. La 27 de ani, și-a încredințat sufletul lui Hristos, iar trupul ei a fost îngropat aproape de mare, în liniștea pe care și-o căuta întreaga viață.

Perspectiva istorică despre o „creație 100% balcanică”

Potrivit artistului Radu Oltean, pasionat de istoria religiilor, Sfânta Parascheva este „o creaţie 100% a evului mediu balcanic”. Originea poveștii sale se leagă de Epivates, pe malul Mării Marmara, unde, în secolul al XII-lea, la înmormântarea unui marinar bătrân, au fost descoperite oasele unei femei necunoscute.

„În efervescenţa profund religioasă a epocii, cumva, s-a dus vestea că au fost găsite oasele unei sfinte. Probabil că la răspândirea veştii au contribuit şi preoţii locali care au intuit potenţialul. Într-o epocă a Cruciadelor şi a negustoriei cu moaşte, orice biserică îşi dorea să devină loc de pelerinaj datorită unor relicve sfinte. Câştigurile erau enorme. Iar dacă nu aveai nişte relicve autentice, le inventai”, consemnează Radu Oltean.

Legenda scrisă ulterior consemnează că Sfânta i s-ar fi arătat într-un vis unui localnic și a cerut să îi fie deshumate oasele, iar numele i-a fost adăugat mai târziu. „Însemna «Vineri» în limba greacă (Παρασκευή). Vineri este ziua de pregătire înaintea Sabatului și ziua Răstignirii, cea mai respectată zi de post săptămânală”.

Inițial, scheletul a fost adăpostit în biserica din Kalikratea, iar în 1231 moaștele au fost mutate în Catedrala Patriarhală de la Constantinopol. Mai târziu, Patriarhul Eftimie de Târnovo a scris viața Sfintei Petka și a stabilit sărbătoarea la 14 octombrie, crescând faima ei ca sfântă patroană a Bulgariei.

Moaștele au călătorit timp de secole prin Balcani, fiind adăpostite în Târnovo, Vidin, Belgrad și, în cele din urmă, fiind răscumpărate de Patriarhia Constantinopolului pentru 12.000 de ducați de aur. În 1641, domnul Vasile Lupu al Moldovei a primit moaștele, care au fost depuse în biserica Trei Ierarhi din Iași.

Oltean concluzionează că „asta este pe scurt povestea adevărată a osemintelor din satul Epivates. Nu am insistat pe povestea Cuvioasei imaginată de preoţi, deoarece este o fantezie în întregime. Cultul Sfintei Vineri a fost uriaş în Balcani, în Bulgaria, Serbia, Grecia şi ţările valahe. Ceea ce este ciudat este faptul că BOR nu vrea ca povestea acestor moaşte să fie asociată cu Bulgaria sau Serbia. În limba română, pe mai nici un site religios nu găseşti informaţii istorice de calitate… Parcă BOR vrea ca poporul să o asocieze pe Sf. Parascheva doar cu Moldova şi ortodoxia românească, sugerând subliminal că Sf. Vineri e cumva doar a noastră”.

Mai mulți istorici și specialiști în hagiografie și istoria Balcanilor susțin teoria că Sfânta Parascheva este o legendă formată în jurul unor relicve fără identificare precisă. Alexandru Madgearu arată în studiul său despre dinastia Asan că astfel de relicve și legende au fost folosite pentru consolidarea puterii politice și a cultului în regiune. Radoslava Stankova, Ivan Biliarsky și Jürgen Fuchsbauer analizează modul în care viața Sfintei Petka Târnovska a fost elaborată în literatura bulgară și sârbească, în timp ce cercetători ca Elene Tomova și Elka Bakalova documentează răspândirea și adaptarea cultului în secolele XV-XVII. Bibliografia este disponibilă mai jos.

Dincolo de perspectiva științifică, Sfânta Parascheva trăiește în credința celor care vin la Iași, în fiecare an, pentru a se închina și a se ruga. Ea există în pelerinajele, în rugăciunile și în devoțiunea oamenilor, ca simbol al evlaviei și al dăruirii spirituale, indiferent de fragmentele istorice sau de miturile care o înconjoară.

Bibliografie:


  • Alexandru Madgearu – „Asăneștii. Istoria politico-militara a statului dinastiei Asan (1185-1280)„ –  Ed. Cetatea de Scaun
  • Radoslava Stankova – „Viața și faptele (Pre-Eftimie) ale Sv. Petka Târnovska în literatura bulgară și sârbă din secolele XIII-XV”

  • Ivan Biliarsky – „The Cult of St Petka and Constantinopolitan Marial Cult”
  • Jürgen Fuchsbauer – „The Thracian and the Constantinopolitan Life of Paraskeva of Epibatai”
  • pr. Gabriel Dinu HEREA – „Școala de artă moldovenească. Interacțiuni cu spațiul cultural polono-rutean, în secolele XV-XVI”
  • Sfânta Paraskeva Epivatska / Petka Tânovska în Enciclopedia Slavica Sanctorum