Un incendiu de mari proporții a izbucnit, vineri dimineață, în localitatea Dumbrăveni, din județul Suceava.
Două hale aflate la o distanță de circa 200 de metri una față de alta au luat foc din motive încă necunoscute. Având în vedere amploarea incendiului, în sprijin au plecat și două echipaje de pompieri din Botoșani.
„Incendiul a afectat două hale aflate la distanță una de cealaltă, cu destinații diferite. Prima hală, în care erau depozitate materiale de construcții și textile, este afectată pe o suprafață de aproximativ 1000 mp. A doua hală, cu funcționare multiplă – atelier auto, magazii cu materiale plastice și textile, precum și acoperișul unui atelier de tâmplărie – este cuprinsă de flăcări pe o suprafață similară”, a declarat Dorina Lupu, purtătorul de cuvânt al IJSU Botoșani.
Nu au fost identificate victime ale incendiului.

