Patriarhul Teoctist a fost ales Arhiepiscop al Bucureștilor, Mitropolit al Ungrovlahiei și Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române la data de 9 noiembrie 1986. A promovat înființarea de noi eparhii în străinătate și a reluat ideea construirii Catedralei Mântuirii Neamului, pentru care a obținut terenul necesar în 2005.
Teodor Arăpașu a absolvit Seminarul Monahal de la Mănăstirea Cernica în anul 1940. A fost tuns în monahism la Bistrița, județul Neamț, sub numele Teoctist în data de 6 august 1935 și a fost hirotonit ierodiacon în data de 4 ianuarie 1937.
Între 1940-1945 a studiat la Facultatea de Teologie din București, în paralel, îndeplinind diferite funcții administrative în cadrul Arhiepiscopiei Bucureștilor.
În 1945 a fost transferat la Centrul Eparhial din Iași, fiind hirotonit ieromonah în 25 martie 1945 și hirotesit arhimandrit în 1946.
Între anii 1945-1947 a fost preot slujitor, iar apoi Mare Eclesiarh la Catedrala Mitropolitană din Iași și Exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Iașilor (1946-1948). În această perioadă a urmat cursurile Facultății de Litere și Filosofie din Iași.
În data de 28 februarie 1950 a fost ales în funcția de Episcop vicar patriarhal, cu titlul Botoșăneanul.
Părintele Teoctist a fost secretar al Sfântului Sinod, rector al Institutului Teologic Universitar din București (1950-1954) și a condus diferite sectoare din cadrul Administrației Patriarhale.
Activitate pastorală
În data de 16 septembrie 1962 a fost instalat ca Episcop la Arad (ales la data de 28 iulie) unde a păstorit 10 ani (între decembrie 1969 – decembrie 1970, locțiitor de Episcop la Oradea), notează Agerpres.
La 25 februarie 1973 a fost întronizat Arhiepiscop al Craiovei și Mitropolit al Olteniei (ales la 28 ianuarie).
A fost ales Arhiepiscop al Iașilor și Mitropolit al Moldovei și Sucevei la 25 septembrie 1977, întronizat la 9 octombrie.
Începând cu luna iulie a anului 1980 și până în ianuarie 1982 a îndeplinit și funcția de locțiitor de Mitropolit al Ardealului. După moartea Patriarhului Iustin (31 iulie 1986) a devenit locțiitor de Patriarh.
La data de 9 noiembrie 1986 a fost ales, iar la 16 noiembrie a fost întronizat ca Arhiepiscop al Bucureștilor, Mitropolit al Ungrovlahiei și Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.
În decursul păstoririi sale în scaunul patriarhal, a participat la întrunirile Consiliului Mondial al Bisericilor și la a doua Conferință panortodoxă presinodală. A reorganizat asistența socială în Patriarhia Română și a sprijinit înființarea de noi asociații cu caracter creștin-ortodox (ASCOR, LTCOR).
Cu binecuvântarea sa, au fost canonizați mai mulți sfinți români. A promovat reintroducerea orei de religie în școlile publice. A finalizat noile Ateliere de obiecte bisericești de la Popești-Leordeni, unde a ctitorit Mănăstirea ‘Duminica Sfinților Români’.
A promovat înființarea de noi eparhii în străinătate (Mitropolia Germaniei, Episcopia Ungariei, Episcopia Daciei Felix – Serbia, Episcopia Italiei); a făcut vizite pastorale la românii ortodocși din Austria, Ungaria, SUA și Canada.
A primit vizita Papei Ioan Paul al II-lea la Patriarhia Română (7-9 mai 1999), prima vizită a unui papă într-o țară majoritar ortodoxă. A fost primit de același papă, la Vatican, în octombrie 2002. Pentru merite deosebite, la 17 decembrie 1990, Academia Română i-a acordat titlul de membru de onoare.
Patriarhul Teoctist a reluat ideea construirii Catedralei Mântuirii Neamului, reușind să obțină terenul necesar, 11 hectare, pe Dealul Arsenalului din București (O.U.G. 19/2005 și Legea 261/2005).
Opera
În cei 57 de ani de activitate ca ierarh a publicat numeroase articole și studii, apărute în reviste de specialitate, dar și volume, între care se află: ‘În slujba ortodoxiei românești, a năzuințelor de unitate națională și de afirmare a culturii române: Mitropolitul Iacob Putneanul, 1719-1778’ (Neamț, 1978); ‘Pe treptele slujirii creștine’, în 15 volume ce cuprind omilii, cuvântări și meditații; ‘Slujind altarul străbun’ (București, 1992); ‘Sfinți români și apărători ai legii strămoșești’ (București, 1987).
„Preafericitul Părinte Patriarh Teoctist va rămâne pururi în mintea și în inima tuturor celor care l-au cunoscut și au admirat chipul său luminos și bunătatea sa sufletească. Ca orice român bun la suflet și înțelept, Patriarhul nostru avea o deschidere firească și frumoasă spre dialog și cooperare cu Bisericile surori și cu alte Biserici. În acest sens, Arhipăstorul românilor ortodocși continua tradiția ecumenică a Ortodoxiei românești care evită atât izolarea, cât și dizolvarea identității noastre. Ca atare, Părintele nostru Patriarh Teoctist a promovat dialogul interconfesional și interreligios pe plan național și internațional. Expresia cea mai elocventă a acestui spirit de respect reciproc și dialog ecumenic a fost vizita Papei Ioan Paul al II-lea la București în zilele de 7-9 mai 1999, iar apoi, în octombrie 2002, vizita Părintelui Patriarh Teoctist la Roma”, evocă Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, personalitatea predecesorului său.
După 21 ani de păstorire ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Patriarhul Teoctist a trecut la cele veșnice în data de 30 iulie 2007.
