Biblioteca Județeană „Mihai Eminescu” din Botoșani marchează, în perioada 10–14 noiembrie 2025, 143 de ani de la înființare prin organizarea evenimentului „Zilele Bibliotecii 2025”, o săptămână dedicată culturii, lecturii și patrimoniului local.
Înființată la 14 noiembrie 1882, din inițiativa primarului Theodor Boian, instituția a devenit de-a lungul timpului un reper al vieții culturale botoșănene. Cu prilejul aniversării, biblioteca propune publicului o serie de expoziții tematice, activități educative și întâlniri cu invitați speciali, desfășurate atât la sediul central, cât și în filialele sale.
Printre atracțiile principale se numără expoziția „Autografe celebre în colecțiile Bibliotecii Județene «Mihai Eminescu» Botoșani”, găzduită în holul principal, care reunește semnături ale unor personalități marcante ale culturii române, precum Nicolae Iorga, Vasile Alecsandri, Titu Maiorescu și Perpessicius.
Secția de împrumut carte pentru adulți propune publicului expozițiile „La pas prin bibliotecile lumii”, „Colecția Biblioteca Polirom” și „Cărți vesele pentru zile ploioase”, în timp ce Filiala nr. 2 Grivița aduce în prim-plan tematici precum pacea și sănătatea prin lectură, prin expozițiile „Biblioteca păcii – locul unde inimile zâmbesc” și „Sănătatea începe cu o carte bună”.
Activitățile dedicate copiilor și tinerilor includ ateliere și lecturi interactive în cadrul proiectelor „Biblioteca, căsuța poveștilor copilăriei” și „Biblioteca – universul copiilor”, desfășurate la Filiala nr. 1 Primăverii, cu participarea elevilor de la Școala nr. 13 și Școala nr. 7.
Filiala nr. 2 Grivița va găzdui, de asemenea, evenimente precum „Ora poveștilor cu invitați speciali”, „Citim, visăm, descoperim – Ziua bibliotecii” și „Copacii în care creșteau cărți”, adresate preșcolarilor și elevilor din instituțiile de învățământ locale.
Filiala de limbi străine va organiza activitățile „Les valeurs de la famille” și „Clubul micilor cititori – Cei trei purceluși / The Three Pigs”, menite să apropie copiii de lectură într-un cadru multicultural și ludic.
În cadrul evenimentului vor fi lansate și trei articole semnate de Iulian Moldovanu, reunite sub titlul „Povești printre rânduri”, care aduc în atenția publicului aspecte inedite din istoria și patrimoniul bibliotecii: „Luminători ai limbii române din Nordul Moldovei: Alexandru Graur și Eugen Coșeriu”, „Pași în istoria Bibliotecii Județene «Mihai Eminescu» Botoșani. Ștampile inedite” și „Un tezaur în orașul lui Eminescu”.
Zilele Bibliotecii Județene „Mihai Eminescu” se conturează astfel ca un prilej de celebrare a valorilor culturale și educaționale, reafirmând rolul bibliotecii ca spațiu al cunoașterii, dialogului și comunității.