Un autoturism parcat într-o gospodărie din localitatea Copălău a luat foc, duminică seară, cel mai probabil în urma unei acțiuni intenționate, anunță Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență (IJSU).
Potrivit sursei citate, nu au fost persoane rănite. La fața locului au intervenit pompierii din Flămânzi, cu o autospecială de stingere, Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență din Copălău, precum și un echipaj aparținând Serviciului Județean de Ambulanță.
„Aceștia au constatat faptul că mașina ardea în totalitate și au stins flăcările înainte ca acestea să se extindă la un depozit de lemne și la casă. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind acțiunea intenționată”, relatează IJSU.