Proiectul Barajului de la Vârfu Câmpului, considerat strategic pentru siguranța alimentării cu apă în județul Botoșani, avansează ca urmare a finalizării unor studii importante, anunță deputatul Eduard Mititelu.
Potrivit unui răspuns primit de parlamentar de la Ministerul Mediului și Administrația Națională „Apele Române”, au fost finalizate trei studii complexe: hidrologic, hidrogeologic și de inundabilitate, care includ evaluarea impactului viitoarei acumulări asupra Rezervației Pădurea Zamostea. Totodată, a fost contractat studiul privind imunizarea la schimbările climatice și analiza conformității cu principiile DNSH (Do No Significant Harm), cerute în marile proiecte de infrastructură.
De asemenea, s-a obținut avizul Direcției Județene de Cultură din Botoșani și se desfășoară demersuri pentru emiterea acordului de mediu, prin Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate (ANANP).
Administrația „Apele Române” va realiza o expertiză tehnică asupra lucrărilor hidrotehnice deja executate, care vor sta la baza actualizării studiului de fezabilitate și a indicatorilor tehnico-economici.
Conform estimărilor oficiale, noul baraj se va finaliza până la sfârșitul anului 2028, dar deputatul Eduard Mititelu subliniază că respectarea calendarului depinde strict de ritmul instituțiilor responsabile și face un apel public către toți parlamentarii de Botoșani pentru a susține alocările bugetare necesare.
Rolul acumulării, care va avea un volum total de 17 milioane de metri cubi, este de a furniza fluxul de apă potabilă localităților riverane din Botoșani și Suceava și de a consolida infrastructura de apărare împotriva inundațiilor din cele două județe.
Lucrările la această amenajare cu o suprafaţă de aproape 600 de hectare şi o lungime de zece kilometri, au fost începute în anul 1987, însă amplasamentul a fost declarat arie protejată, fiind imposibilă obținerea acordului de mediu.
Proiectul a fost realizat într-un stadiu avansat până în 1993, când, din cauza lipsei fondurilor, s-a decis să fie executat etapizat, conform unui aviz emis de Ministerul Mediului.
În 1994, Guvernul a aprobat sistarea lucrărilor cu conservarea obiectivului, iar în 1996, s-a aprobat reluarea acestora, cu reconsiderarea parametrilor de funcționare.
În decembrie 2024, Guvernul a emis o Ordonanță de Urgență privind declararea acestui obiectiv de investiții drept proiect major de importanţă naţională în domeniul gospodăririi apelor, precum şi instituirea unei derogări pentru ca lucrările, realizate în ptoporție de aproaoe 90%, să poată fi reluate și finalizate.