Gala „Descoperă Nord-Est”, eveniment aniversar ajuns la ediția a X-a, a recompensat, marți seară, în sala Teatrului „Mihai Eminescu” din Botoșani, destinații, structuri de cazare, restaurante, festivaluri și inițiative culturale din regiunea Moldovei, prin decernarea premiilor de excelență în turism.
Manifestarea a fost organizată de Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Nord-Est, prin Centrul Regional de Studii Nord-Est și Centrul EUROPE DIRECT Nord-Est, în parteneriat cu Consiliul Județean și Primăria municipiului Botoșani, alături de peste 50 de companii din HoReCa, industria alimentară, transporturi și instituții publice.
Gala a reprezentat punctul culminant dintr-o serie de activități remarcabile desfășurate la Botoșani, printre care conferința „Descoperă Nord-Est”, o bursă de contacte între operatorii din turism, o expoziție gastronomică regională și lansarea a două proiecte strategice: Ruta Gastronomică Transnațională România–Moldova și noul proiect dedicat Rutei Cultural-Turistice Europene Cucuteni–Trypillia (România–Republica Moldova–Ucraina).
La eveniment au fost prezenți peste 200 de participanți – reprezentanți ai sectorului HoReCa, ai agențiilor de turism, ai administrației publice, mediului academic și ai organizațiilor de profil, precum și invitați din Republica Moldova, Ucraina, Italia, Letonia și Grecia, consolidând caracterul regional și internațional al galei.
Trofee pentru hotelurile și pensiunile din Botoșani
În cadrul secțiunii „Be Our Guest – Premiul de excelență pentru industria HoReCa”, destinată hotelurilor de patru stele, trofeul a revenit Complexului Rediu din Botoșani. La aceeași categorie au mai fost premiate Prestige Plaza Hotel din Suceava, Hotel Savior din Vaslui și Atlas Aparthotel din Piatra Neamț.
La categoria hoteluri de trei stele, Hotel Belvedere din Botoșani s-a clasat pe prima poziție în ierarhia regională, într-o competiție ce a reunit unități de cazare din toate cele șase județe ale Moldovei – Botoșani, Bacău, Iași, Neamț, Suceava și Vaslui. Pe următoarele locuri s-au situat Tessa Boutique din Târgu Neamț și Ramada din Iași.
În zona structurilor de cazare de tip pensiune, „Moșia Cai de Vis” din Vârfu Câmpului a urcat pe podium la categoria pensiuni de trei margarete, ocupând locul al treilea, după pensiunea „Casa Răzeșului” (județul Suceava) și „Casa Moldovean” din Piatra Neamț.
„Cel mai bun restaurant cu specific tradițional” pentru Popas „Cucorăni”
Pe segmentul gastronomic, titlul de „cel mai bun restaurant cu specific tradițional” în Regiunea Nord-Est a fost acordat restaurantului Popas „Cucorăni”, din apropierea municipiului Botoșani. În aceeași categorie au fost recunoscute și Popas „Troian” din Piatra Neamț, respectiv „Hanul Păstrăvarului” din Pojorâta, care au completat podiumul.
În paralel, producători și branduri locale au primit distincții pentru contribuția la dezvoltarea gastronomiei regionale și la consolidarea unei identități culinare comune, printre laureați numărându-se Vlăsie Company, Prodalcom, Crama Jitar, Popasul Mărioarei și Cofetăria Poem.
Recunoaștere pentru proiecte culturale și destinații din Botoșani
Gala a adus în prim-plan și instituții culturale, destinații și evenimente care contribuie la promovarea patrimoniului și a turismului de eveniment. Memorialul din Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” a fost inclus între laureați, alături de „Cornișa Aqua Park & Sports”, „BT LaPas” și Festivalul Nordului de la Darabani, recunoscute pentru rolul lor în diversificarea ofertei turistice a județului.
De asemenea, Primăria comunei Vorona și Asociația „Cucis” au primit premii pentru proiectele de valorificare a resurselor locale și pentru implicarea în dezvoltarea turismului rural și a rutelor tematice din regiune.
Reprezentanții ADR Nord-Est au subliniat că premiile acordate urmăresc să recompenseze, în egală măsură, calitatea serviciilor, investițiile în infrastructură, modul de promovare a destinațiilor și capacitatea de a lucra „împreună”, într-o logică de rețea regională. Directorul general al agenției, Vasile Asandei, a arătat că întâlnirea anuală a actorilor din turism creează un cadru în care problemele comune pot fi discutate și transformate în soluții, insistând asupra ideii că „marele cuvânt «împreună» face toți banii”.
Ana Roxana Șlemco, director executiv în cadrul ADR Nord-Est, a evidențiat, la rândul său, potențialul Botoșaniului ca destinație culturală și spirituală, aflată la intersecția mai multor rute tematice – de la traseele mănăstirilor și „Ruta Ștefaniană”, până la rutele romantice și gastronomice dezvoltate la nivel regional și transfrontalier.
Ediție aniversară, cu accent pe cooperare regională
De la lansarea sa în 2016, Gala „Descoperă Nord-Est” este organizată anual în câte un județ al regiunii, ca parte a demersurilor de promovare a turismului și patrimoniului cultural coordonate de ADR Nord-Est. Ediția din acest an marchează un deceniu de la debutul inițiativei și rămâne, potrivit organizatorilor, cel mai important eveniment regional dedicat exclusiv profesioniștilor din turism.
Chiar dacă cele mai multe trofee au fost adjudecate de operatori din Suceava și Neamț, județul Botoșani și-a făcut simțită prezența pe harta turistică a Moldovei prin numărul și diversitatea premiilor obținute, atât în zona de cazare și gastronomie, cât și în cea a proiectelor culturale și a destinațiilor în ascensiune.
