Polițiștii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Stânca au depistat un bărbat cu cetățenie moldovenească, căutat pentru arestare ca urmare a săvârșirii infracțiunilor de fals și uz de fals, potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași.
În data de 11 ianuarie a.c., în jurul orei 12.10, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pasager într-un microbuz, un cetățean Republica Moldova, în vârstă de 37 de ani. La controlul de frontieră, colegii noştri au constatat că pe numele bărbatului este emisă, de către autoritățile din România, o alertă de punere în aplicare a unui mandat de arestare, pentru săvârşirea infracțiunilor de fals și uz de fals. Persoana a fost depistată, la începutul anului 2022, de către polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Petea la volanul unui autoturism, deși nu avea acest drept și a prezentat la control un permis de conducere fals. Persoana în cauză a fost predată unei echipe operative din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani în vederea luării măsurilor legale ce se impun.