Teatrul pentru Copii și Tineret „Vasilache” invită publicul mic și mare la unul dintre cele mai îndrăgite spectacole ale copilăriei: „Albă ca Zăpada și cei 7 pitici”, după celebra poveste a Fraților Grimm.

Spectacolul va putea fi vizionat joi, 29 ianuarie 2026, de la ora 18:00, precum și duminică, 1 februarie 2026, de la orele 11:00 și 12:30, fiind o ocazie perfectă pentru o ieșire culturală în familie.

Montarea este semnată de regizorul Valentin Dobrescu, cu scenografia realizată de Mihai Pastramagiu și ilustrația muzicală de Oana Pușcașu. Povestea prinde viață printr-o distribuție apreciată, din care fac parte actorii Oana Asofiei, Anamaria Chelaru, Florin Iftode, Renata Voloșcu, Andrei Bordianu, Marius Rusu și Andrei Iurescu.

Regizorul Valentin Dobrescu mărturisește că spectacolul pornește din emoția personală a poveștii:
„Este cineva care să nu fi auzit de minunata poveste a Albei ca Zăpada și a celor 7 pitici? (…) De fiecare dată o privesc cu aceeași plăcere și emoție. Cred că aceleași sentimente le încercați și voi, dragi copii și… dragi părinți.”

Spectacolul este recomandat preșcolarilor și școlarilor, fiind adaptat astfel încât să captiveze atât copiii, cât și adulții.

 Prețul unui bilet este de 20 de lei.
Biletele pot fi achiziționate:


Accesul în sala de spectacole se face cu 30 de minute înainte de începerea reprezentației.