Pe 2 noiembrie 2025, Memorialul Ipotești a găzduit finalul unei săptămâni de ateliere de film pentru elevii din Botoșani, care au învățat să transforme poveștile eminesciene în scurtmetraje originale. Producțiile lor, realizate sub îndrumarea scriitoarei Adina Popescu și a regizorului Iulian Manuel Ghervas, pot fi urmărite acum online, oferind o incursiune inedită în arta cinematografică tinerilor botoșăneni.

Pe durata atelierelor, participanții au fost introduși în limbajul cinematografic, au explorat diferite moduri de a face film, au participat la exerciții creative de dramatizare și au lucrat în echipă la scrierea unor scenarii originale, urmate de etapele de filmare, montaj și editare.

La final, tinerii au realizat mai multe filme scurte reunite sub titlul „Povești din Ipotești”, producții care aduc în prim-plan teme și motive din creația eminesciană, reinterpretate în cheie contemporană. Un alt rezultat al atelierelor este filmul colectiv „Mai am un singur frame”, un experiment vizual care recompune poezia „Mai am un singur dor” exclusiv prin imagini, fără utilizarea cuvintelor.

Producțiile au fost prezentate publicului în Amfiteatrul „Laurențiu Ulici” al Memorialului Ipotești, în fața unui public numeros. Filmele vor putea fi urmărite și online, pe canalele de socializare ale Memorialului Ipotești, începând cu data de 29 ianuarie 2026.

La ateliere au participat elevii Ioana Carcea, Miruna Dănilă, Olaru Elisabeta, Andra Cirimpei, Radu Matei, Dragoș Hîrtopanu, Matei Andrei, Horia Bîrzoieș și Sasha Venedict de la Colegiul Național „Mihai Eminescu”, Giulia Crețu, Maria Honceriu, Maria Ghelbere, Alma Strungaru și Teofan Scîntei de la Școala Gimnazială Nr. 7, Ianis Strîmbeschi de la Școala Gimnazială Nr. 13 și Teodora Prodan de la Liceul de Artă „Ștefan Luchian”.

Atelierele au fost coordonate de prof. Loredana Carcea și s-au desfășurat în cadrul rezidenței anuale pentru scriitori, artiști și cercetători organizate de Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, rezidență din care au făcut parte și cei doi mentori ai proiectului, Adina Popescu și Iulian Manuel Ghervas.

Articolul este însoțit de scurtmetrajul „Ea încă mă așteaptă”, realizat de tinerii participanți în cadrul atelierelor de film de la Memorialul Ipotești, o completare firească a demersului creativ propus.