Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au depistat un autoturism declarat furat de autoritățile din Marea Britanie, în timp ce era transportat pentru a fi scos din România.


Evenimentul a avut loc în data de 2 februarie, în jurul orei 17.00, când la controlul de frontieră, pentru ieșirea din țară, s-a prezentat un bărbat în vârstă de 32 de ani, cetățean român. Acesta se afla în calitate de pasager într-o autoutilitară cu platformă, pe care era transportat un autoturism înmatriculat în Marea Britanie.

La verificări, bărbatul a declarat că nu a reușit să finalizeze transferul de proprietate al autoturismului și a prezentat un certificat de înmatriculare emis de autoritățile britanice. În urma consultării bazelor de date, polițiștii de frontieră au constatat că autoturismul figura ca fiind furat, alerta fiind emisă chiar în aceeași zi de autoritățile din Marea Britanie.

Totodată, acesta a precizat că ar fi achiziționat autoturismul din România, din județul Vâlcea, contra sumei de 6.700 de euro și intenționa să îl transporte în Ucraina pentru a fi vopsit la un cost mai redus, urmând ruta Moldova-Ucraina. Bărbatul a susținut că nu avea cunoștință despre faptul că autoturismul era furat.

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire, iar autoturismul, evaluat la aproximativ 125.000 de lei, a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.