Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere cauzate de neacordarea de prioritate pietonilor.

Acțiunea a avut loc la data de 3 februarie 2026, în municipiul Botoșani, unde au fost instituite trei filtre rutiere pe principalele artere de circulație. În cadrul activităților, polițiștii au legitimat peste 90 de persoane și au controlat 60 de autovehicule.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 47 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 11.000 de lei. Dintre acestea, 23 de sancțiuni au fost aplicate pietonilor, iar 6 conducătorilor auto care nu au acordat prioritate pietonilor angajați regulamentar în traversare.

De asemenea, polițiștii au reținut cinci permise de conducere, măsurile fiind dispuse pentru creșterea siguranței rutiere și reducerea riscului de producere a accidentelor.