Peste 70 de litri de băuturi alcoolice și țigări de contrabandă au fost descoperite de echipa comună de control din cadrul Punctul de Trecere a Frontierei Albița, structură a Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Iași.
Cazul a fost înregistrat în data de 12 februarie, la ore diferite, când doi bărbați cu cetățenie româno-moldoveană, în vârstă de 44, respectiv 50 de ani, s-au prezentat pentru a intra în România, în calitate de pasageri în două autocare care efectuau curse regulate pe ruta Republica Moldova – România.
În baza profilului de risc, autoritățile au decis efectuarea unor controale amănunțite asupra mijloacelor de transport și persoanelor. În urma verificărilor, polițiștii de frontieră și lucrătorii vamali au descoperit, ascunse și nedeclarate în bagajele personale ale celor doi pasageri, 70,5 litri de băuturi alcoolice și țigări provenite din Republica Moldova.
Bunurile accizabile, estimate la o valoare totală de 3.400 de lei, au fost reținute conform prevederilor legale. Totodată, cei doi bărbați au fost sancționați contravențional cu amenzi în valoare totală de 20.000 de lei.