Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Racovăț au descoperit și indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor caroseria parțială a unui microbuz care figura în bazele de date ca fiind furată din Germania.
În data de 17 februarie, în jurul orei 23:55, la PTF Racovăț – ITPF Iași, județul Botoșani, s-a prezentat pentru control un bărbat cu dublă cetățenie româno-ucraineană, în vârstă de 36 de ani, conducător al unei autoutilitare cu platformă pe care se afla caroseria parțială a microbuzului, având un sticker de identificare specific Germaniei.
Verificările polițiștilor de frontieră au confirmat că respectiva caroserie figura ca fiind furată, alerta fiind emisă de autoritățile din Germania.
Bărbatul a declarat că urma să predea caroseria unui concetățean și că nu avea cunoștință că aceasta era furată.
Polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire, iar caroseria, în valoare de 20.000 de lei, a fost indisponibilizată pentru continuarea cercetărilor.