Județul Botoșani este o pepinieră de canotori de performanță, dar nu are o bază nautică. Sportivii străbat sute de kilometri pentru antrenamente

Statului român pare să nu-i pese de performanța în sport. Mai mult decât atât își bate joc de sportivi și antrenori. Cea mai prolifică pepinieră de canotaj de performanță nu are nici măcar o bază nautică, singura sală de lupte va fi demolată, iar echipamente nu au mai primit de patru ani.

Județul Botoșani este o adevărată pepinieră de sportivi de elită la nivel mondial, cel puțin la atletică grea. Județul a dat României canotori, luptători de greco-romane și halterofile de elită. În fiecare an, campionatele naționale de lupte, haltere sau canotaj sunt dominate de sportivi botoșăneni. Mulți dintre aceștia ajung să participe, cu rezultate excepționale la Campionatele Europene, Campionatele Mondiale sau chiar la Olimpiadă. Anul acesta, la Olimpiada de la Paris, participă nu mai puțin de 11 sportivi botoșăneni în lotul României.

Printre aceștia și Simona Radiș, medaliată cu aur și la Olimpiada de la Tokyo, de acum patru, multiplă campioană europană și mondială la canotaj, luptătorul Alin Alexuc, aflat la a patra participare la o Olimpiadă dar și halterofila Loredana Toma, deasemenea multiplă campioană europeană și mondială. În special canotajul este punctul forte al Botoșaniului, fiind considerată una dintre cele mai bune pepiniere de sportivi de performanță din România, pe această ramură sportivă, scrie Adevărul.ro.

Despre botoșăneni, având în vedere rezultatele, se poate spune că sunt printre cei mai buni canotori din lume, în momentul de față. Cu toate acestea statul român nu pare foarte interesat de potențialul uriaș al județul nord-moldav în materie de sport. În canotajul botoșănean nu s-a investit mai nimic, iar sportivii sunt lăsați să bată și câte 400 de kilometri numai pentru a se antrena, iar echipamente nu au primit de patru ani.

Botoșaniul, patria reginelor canotajului mondial

Județul Botoșani este un tărâm al apelor. Este al doilea județ din România ca luciu de apă, cu două râuri mari și peste 140 de iazuri, plus mari lacuri de acumulare. Poate și de aceea, botoșănenii de la sat, au canotajul în sânge. Parcă sunt făcuți pentru acest sport. De la Botoșani s-au ridicat adevărate legende ale canotajului mondial. Una dintre acestea este Georgeta Damian Andrunache. Născută la 1976, în satul Dracșani, județul Botoșani, pe malurile unuia dintre cele mai mari iazuri din Moldova, Georgeta Damian Andrunache a dominat campionatele naționale și mondiale de juniori, pentru ca mai apoi,în echipajul de 8+1 al României să câștige trei campionate mondiale de canotaj, la rând și în 2002, aurul la Jocurile Olimpice de la Sydney, în Australia.

Împreună cu Viorica Susanu a câștiga proba de două rame la Mondialele din 2001 și 2002 dar și medalia de aur la Jocurile Olimpice de la Atena din 2004. La Atena a câștigat încă o medalie de aur cu echipajul de 8+1. Tot botoșăneancă este și Iulia Bobeică( Bulie), din comuna Gorbănești. Iulia Bobeică, născută în 1967, a reușit să fie de trei ori campioană mondială și să obțină o medalie de argint la Jocurile Olimpice de la Barcelona din 1992. De altfel, în fiecare an,canotorii botoșăneni legitimați fie la Clubul Sportiv Botoșani, fie la cluburile mari din țară reușesc performanțe deosebite.

Ultimul mare star al canotajului românesc, de origine botoșăneană, este Simona Radiș, din comuna Avrămeni. Simona are 25 de ani și concurează în echipajul de dublu, alături de suceveanca Ancuța Bodnar, reușind performanțe incredibile. Are în palmares trei titluri mondiale la seniori, șapte titluri europene și o medalie de aur la Jocurile Olimpice de la Tokyo din anul 2020.

La dublu, la Paris a luat medalia de argint. Simona Radiș a fost descoperită și selecționată de antrenorii Clubului Sportiv Botoșani dar practică canotajul la clubul Steaua București. La rândul său, canotorul Mugurel Semnciuc, în vârstă de 26 de ani a reușit să obțină medalia de argint la mondiale dar și o medalie de argint la Olimpiada de la Tokyo. Lista poate continua cu numeroși alți sportivi de elită descoperiți și formați în județul Botoșani, de o echipă dedicată de antrenori de la Clubul Sportiv Botoșani, din care face parte și celebra Iulia Bobeică.

„Mulți antrenori din țară vin și fac selecție la Botoșani pentru canotaj. Este o pepinieră extraordinară recunoscută la nivel național, cu rezultate de excepție”, spune și Andrei Amos, directorul adjunct al Clubului Sportiv Botoșani, o adevărată „fabrică” de campioni.

Antrenamente la 400 de kilometri distanță

În ciuda potențialului uriaș al zonei în materie de perfomanță în sport, statul român nu a investit mai nimic în canotajul botoșănean. Greul performanțelor îl duc antrenorii și sportivii. În mod paradoxal în acest județ, cu o suprafață uriașă de luciu de apă și cu sate pline de copii parcă făcuți pentru canotaj, nu există nicio bază nautică pentru antrenamentele sportivilor. În cel mai fericit caz, copilul descoperit, selecționat, de antrenorii botoșăneni, așa cum s-a întâmplat în cazul Simonei Radiș, ajunge la un club mare din București. Ceilalți, cu iazuri uriașe, la doi pași, sunt nevoiți să bată 400 de kilometri, până la Snagov, pentru a se putea antrena pe apă, mai arată Adevărul.ro.

Iarna fac antrenamente fizice în sală dar și la ergometru, un aparat special care imită ramatul din barcă. ”Dacă am avea o bază nautică la Botoșani, altfel s-ar pune problema. Am putea selecționa un număr mai mare de sportivi. Ei fiind aproape de casă am avea o altă posibilitate de cazare și de masă, dar și școlarizarea. Aproape de părinți, altfel s-ar desfășura lucrurile. Așa ei se pregătesc la Snagov, costurile fiind substanțiale. La o zi de cazare și o zi de masă la 25 de lei cazare și 50 de lei masa, înmulțit cu 30 de zile, la 10-12 sportivi, faceți un calcul. Costurile sunt destul de mari”, spune Andrei Amos. A existat cu ani în urmă inițiativa construirii unei baze nautice, pe Sitna, în localitatea Cătămărăști, dar proiectul a căzut în mod inexplicabil.

Singura sală de lupte din România ajunge istorie

Situația canotajului la Botoșani, nu este singulară. Tot în județul nord-moldav există o bună pepinieră de lupte greco-romane. Luptătorul Alin Alexuc, un sportiv descoperit și crescut de Clubul Sportiv Botoșani, participă la Jocurile Olimpice de la Paris, fiind a patra participare a sportivului la o olimpiadă. Alexuc este campion european dar are și o medalie de bronz la campionatele mondiale. A fost singurul luptător român calificat la Jocurile Olimpice din 2012 dar și la cele din 2016.

Pe lângă Alin Alexuc, care este vârful de lance, mai sunt și alți luptători botoșăneni care au rezultate deosebite mai ales la nivel național.  La nivel de juniori, Liceul cu Program Sportiv din Botoșani s-a clasat, anul trecut, pe primul loc, la nivel național, la lupte greco-romane. Botoșaniul de altfel se mândrea cu singura sală specială pentru lupte, din România.

De mai bine de 15 ani, sala de lupte a rămas închisă, în paragină și cel mai probabil urmează să fie demolată odată cu reabilitarea Stadionului Municipal. Clubul Sportiv are o sală mică, improprie pentru marea performanță.

„Sala de lupte nu mai este a noastră, este a Primăriei. Stadionul, acolo unde se află, se va demola, pentru a face loc altuia nou, deci vă dați seama care va fi soarta ei. Aceea sală a fost construită special pentru lupte, singura sală, din țară, construită special pentru lupte”, spune Andrei Amos.

Sala avea o suprafață specială pentru practicarea luptelor, avea dimensiuni acceptabile, chiar tribune și suficient loc pentru aparatele de forță.

Marele luptător român, Ștefan Rusu a spus despre soarta sălii de la Botoșani, „păcat de această sală pentru că aici într-adevăr s-ar putea naște campioni”.

„Se putea face un centru olimpic pentru lupte aici”, adaugă și Andrei Amos.

„Fără infrastructură nu poți să ai campioni”

Andrei Amos, după mai bine de trei decenii de experiență în sportul botoșănean spune că fără infrastructură sportivă adecvată nu are rost să ne mai amăgim că putem crește campioni. Sau cu alte cuvinte să existe un efort la nesfârșit doar al sportivilor și al antrenorilor.

„Este cea mai importantă. Fără infrastructură nu poți face performanță, să ai campioni. Pornești de la copii, de la selecție și trebuie să-i duci la un anumit nivel de participare, la campionate europene, campionate mondiale. Dacă nu au unde să desfășori antrenamentele în condițiile corespunzătoare nu poți să ajungi la nivelul ăla de performanță”, precizează Amos.

Directorul adjunct al Clubului Sportiv mărturisește printre altele că sportivii nu au mai primit echipamente de patru ani. Iar cele utilizate pentru competițiile de anvergură sunt foarte costisitoare. Numai un combinezon special costă peste 300 de lei, iar încălțămintea specifică ajunge și la 700 de lei. În plus, sportivii mai au nevoie de alimentație specifică dar și baze de recuperare după competiții.