Parlamentarul PSD Lucian Trufin, vicepreședintele Comisiei pentru Agricultură din Senat, anunță că au început lucrările de construire a primului dintre cele 12 puncte de lansare a rachetelor antigrindină prevăzute în județul Botoșani. Situat în comuna Durnești, amplasamentul a fost predat firmei autorizate care a câștigat licitația, urmând ca punctul să devină operațional în maximum trei luni.

Astfel de lucrări vor demara în perioada imediat următoare și în celelalte locații care alcătuiesc strategic sistemul de lansare a rachetelor antigrindină: Saucenița (Văculești), Roma, Orășeni Vale (Curtești), Cerbu (Copălău), Havârna, Carasa (Corlăteni), Borzești (Ungureni), Gorbănești, Hănești, Buimăceni (Albești) și Ichimeni (Avrămeni). Primarii din aceste comune au pus la dispoziție terenurile necesare amenajării punctelor de lansare.

„Investiția însumează aproximativ 3 milioane de euro și va avea un impact benefic major asupra agriculturii și economiei locale. Sistemul pe care guvernarea PSD l-a promis județului Botoșani devine realitate chiar în acest moment. Până la finele anului, peste 80% din suprafața culturilor agricole din județul Botoșani vor avea un scut solid în fața amenințărilor meteorologice. Mecanismul nu doar va proteja plantațiile, ci va asigura și precipitațiile de care acestea au nevoie, prin însămânțarea norilor cu ioni de argint”, a explicat senatorul Lucian Trufin.

Parlamentarul subliniază că sistemul antigrindină prinde contur în teren după numeroase etape procedurale, având în vedere utilizarea muniției explozive în spațiu deschis.

Am purtat o serie de discuții cu reprezentanții Casa Invest SRL, firma care a câștigat licitația pentru construirea a opt dintre punctele de lansare, inclusiv punctul din Durnești. Au avut nevoie de numeroase acreditări, autorizări și documente care să ateste competența societății de manipulare a munițiilor în condiții de securitate. Sistemul cu care județul Botoșani va fi dotat va fi foarte precis controlat, monitorizat și optim utilizat, iar cu ocazia înființării acestuia se vor crea peste 100 de noi locuri de muncă”, a adăugat Lucian Trufin.

În paralel, Ministerul Agriculturii desfășoară activități de cercetare științifică și dezvoltare tehnologică pentru utilizarea unor dispozitive revoluționare, respectiv aviație, generatoare terestre și baloane cu heliu, în scopul combaterii fenomenelor meteorologice periculoase.