Locuitorii comunei Păltiniş din judeţul Botoşani, aflată pe malul râului Prut, au rămas fără apă în fântâni pe fondul lipsei precipitaţiilor şi al temperaturilor caniculare din ultimele luni.
Primarul comunei, Costel Romanescu, a declarat, marţi, pentru Agerpres, că peste 90% dintre fântânile din Păltiniş sunt secate, provocând probleme în alimentarea cu apă a localnicilor.
„90% din fântâni sunt secate, dacă nu chiar şi mai mult. Noroc că am avut o fântână de mai mare adâncime făcută pe stare de necesitate şi de acolo mai luăm apă să rezolvăm problemele. Nu este obligatoriu ca dacă eşti pe malul Prutului sau al unui râu să ai şi apă”, a afirmat Romanescu.
Acesta susţine că Păltinişul nu s-a mai confruntat niciodată cu o situaţie atât de gravă. De altfel, şi râul Prut se află la un nivel extrem de scăzut.
Comuna Păltiniş include şi localitatea Horodiştea, cea mai nordică din România.