Pragul de impozitare a pensiilor va creşte începând de marți, de la 2.000 la 3.000 lei.

Astfel, pensionarii care au venituri sub 3.000 lei nu vor mai plăti impozit, iar cei cu pensii peste această limită vor plăti un impozit de 10% doar pentru suma care depăşeşte acest prag.

Măsura a fost adoptată în Parlament, în procedură de urgenţă, astfel încât cei care au primit bani în plus după recalculare să nu piardă din cauza impozitului.

Tot de la 1 octombrie, măsura se aplică şi în cazul pensiilor militare.

În plus, de la 1 ianuarie anul viitor, pensiile vor fi indexate cu rata inflaţiei, iar în luna martie se va finaliza mica recalculare, în urma căreia unii pensionari vor avea parte de încă o creştere.