Șoferul vinovat de producerea accidentului rutier în care o tânără de 25 de ani, însărcinată, a murit pe loc, mai fusese condamnat pentru infracțiuni la regimul circulației.

Individul, în vârstă de 21 de ani, a fost condamnat la zece luni de închisoare, vara trecută, însă instanța a decis amânarea pedepsei și supravegherea acestuia pentru doi ani.

Duminică seara, bărbatul a intrat cu viteză într-o curbă, a pierdut controlul maşinii şi s-a izbit violent cu un alt autoturism care circula regulamentar.

„În urma impactului, au rezultat trei victime, dintre care una a decedat, iar celelalte două sunt transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale”, a declarat Delia Nenişcu, purtătorul de cuvânt al IPJ Botoşani.