Consilierul județean Tiberiu Nichiteanu s-a stins din viață, joi, la vârsta de 38 de ani. El administra una dintre cele mai mari ferme din județul Botoșani și s-a numărat printre figurile de referință ale organizației PNL.

Vestea a șocat întreaga comunitate locală, mediul politic și cel de afaceri, întrucât cunoscuții nu știau ca acesta să fi suferit de vreo afecțiune medicală. Decesul a survenit în circumstanțe încă nedeslușite, bănuindu-se că ar fi avut un atac de cord.

„În aceste clipe de adâncă tristeţe este foarte greu să ne găsim cuvintele, pentru că nimic nu va putea umple locul lăsat gol de unul dintre tinerii noștri colegi, un om valoros care a părăsit mult prea devreme această lume. Tibi a plecat spre ceruri, dar va continua să existe în sufletele și amintirea noastră, locuri pe care nu le va părăsi niciodată. Este o pierdere mare pentru toți, dar în special pentru familia sa, căreia îi transmitem un gând de mângâiere în aceste clipe grele”, a transmis Doina Federovici, președintele Consiliului Județean.

„Tiberiu a fost nu doar un coleg, ci și un prieten, cu o pasiune ferventă pentru dezvoltarea comunității noastre și pentru prosperitatea fermierilor din Botoșani. Contribuțiile sale în cadrul consiliului județean au fost remarcabile, reflectându-se în proiecte și inițiative menite să îmbunătățească calitatea vieții pentru toți locuitorii. Cu o abordare deschisă și orientată către nevoile oamenilor, Nichiteanu Tiberiu a fost un lider remarcabil pentru tinerii pe care i-a reprezentat din funcția de președinte TNL Botoșani, inspirându-i pe cei din jur să urmeze exemplul său”, a subliniat organizația PNL Botoșani.

Tiberiu Nichiteanu era unicul fiu al primarului din comuna Rădăuți-Prut. El era căsătorit.