Primarul comunei Frumușica și secretarul general al comunei Prăjeni sunt în vizorul Agenției Naționale de Integritate (ANI) pentru conflict de interese, informează instituția de control într-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, primarul Constantin Bălășanu a semnat, în anul 2021, în numele autorităților locale, un contract de asistență juridică cu un cabinet individual de avocatură, același cu care colaborase în anul 2020 în calitate de persoană fizică.

Persoana evaluată a încălcat astfel prevederile art. 228, alin. (1), lit. b) din O.U.G. nr. 57/2019, coroborate cu prevederile art. 70 și art. 71 din Legea nr. 161/2003”, precizează ANI.

De asemenea, secretarul general Melania Răileanu a contrasemnat un act administrativ care i-a produs un folos material.

„Prin conflict de interese se înțelege situația în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcție publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor care îi revin potrivit Constituției și altor acte normative. Principiile care stau la baza prevenirii conflictului de interese în exercitarea demnităților publice și funcțiilor publice sunt: imparțialitatea, integritatea, transparența deciziei și supremația interesului public”, arată ANI.