Un tânăr de 30 de ani, din orașul Săveni, a fost reținut pentru 24 de ore, sub acuzația că a sustras bani și un televizor din incinta unei societăți comerciale, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ).

Potrivit sursei citate, polițiștii au desfășurat percheziții la locuința bărbatului și alte două locații frecventate de acesta. Suma și bunul furate nu au fost recuperate, însă au fost ridicate mai multe probe de interes în cauză.

Bărbatul va fi prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă, fiind cercetat pentru comiterea infracțiunii de furt calificat.

(imagine ilustrativă)