Un incendiu violent a izbucnit, vineri dimineață, într-o gospodărie din localitatea Dimăcheni, anunță Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență (IJSU).

Potrivit sursei citate, acoperișul casei și bunurile dintr-o cameră au fost cuprinse de flăcări. Când s-a produs evenimentul, proprietara era în casă. A reușit să iasă afară și a sunat după ajutor, la pompieri.

La caz s-au deplasat trei echipaje de pompieri din Dorohoi, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, dar și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță.

„Aceștia au constatat faptul că ardeau violent acoperișul casei, dar și bunurile din bucătărie. Pompierii au intervenit rapid, astfel încât flăcările să nu se extindă la întreaga construcție. Totodată, au înlăturat pericolul de explozie, din interior fiind scoase două butelii. Au ars acoperișul casei pe o suprafață de aproximativ 200 de metri pătrați, trei uși din lemn, trei geamuri din lemn, bunurile și mobilierul din bucătărie”, precizează IJSU.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost scurtcircuitul.